Meniu
Cos de cumparaturi

Diclosal 50 mg/g Gel

Diclosal 50 mg/g Gel, Slavia Pharm
Fara reteta Stoc epuizat

Fotografiile sunt cu titlu informativ si nu creeaza obligatii contractuale

Diclosal 50 mg/g Gel
6,50 Lei
Fără TVA: 5,96 Lei
Produs actualizat la data:
2022-07-18 11:33:35

Diclofenac Sodic

Doresti suport si indrumare?

CONTACTEAZA-NE

Tel: 0770 798 138

Email: office@fortevita.ro

- Transport gratuit pentru comenzi ce depasesc 249 lei.

- Peste 90% din comenzile noastre sunt predate curierului in 24 ore pentru a fi livrate in toata tara.

- Rezervarile in farmacie NU implica acelasi pret ca in site.

- Nu percepem taxe suplimentare pe Km si Kg.

- Imaginile prezentate pot suferi modificari de la producatori, produsele livrate pot avea mici diferente fata de produsele actualizate.

Pretul afisat este valabil doar pentru comenzile online, pretul din farmacii putand varia! Acesta este un medicament OTC care se elibereaza FARA prescriptie medicala. Pentru procesarea comenzii dvs pentru medicamente OTC este necesar sa completati formularul conform legii si sa aveti varsta minima de 18 ani.

Diclosal 50 mg/g

GelProspect: Informaţii pentru utilizator

DICLOSAL 50 mg/g gel

Diclofenac sodic

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament,

deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului

dumneavoastră sau farmacistului.

- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.

- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

- Dacă după 5 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

Ce găsiţi în acest prospect:

1. Ce este Diclosal şi pentru ce se utilizează

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Diclosal

3. Cum să utilizaţi Diclosal

4. Reacţii adverse posibile

5. Cum se păstrează Diclosal

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

1. Ce este Diclosal şi pentru ce se utilizează

Diclosal conţine ca substanţă activă diclofenac care face parte din clasa de medicamente cunoscute sub

denumirea de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) de uz local.

Este utilizat în tratamentul local simptomatic la adulţi pentru reducerea durerii şi inflamaţiei:

- musculare sau osteoarticulare de origine reumatică;

- în cazul edemelor postoperatorii şi posttraumatice (de exemplu entorse);

- musculare sau osteoarticulare de natură traumatică (traumatisme uşoare ale tendoanelor, muşchilor,

ligamentelor etc.).

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Diclosal

Nu utilizaţi Diclosal:

-dacă sunteţi alergic la la diclofenac sodic, la alte antiinflamatoare nesteroidiene sau la oricare dintre celelalte

componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).

-dacă aveţi leziuni cutanate, cum sunt: dermatoze umede, eczeme, leziuni infectate, arsuri, plăgi;

-dacă aţi avut crize de astm bronşic, urticarie sau rinită alergică la acid acetilsalicilic sau la alte

antiinflamatoare nesteroidiene;

-dacă sunteţi în ultimele 4 luni de sarcină.

Atenţionări şi precauţii

Înainte să utilizaţi Diclosal, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

-nu aplicaţi Diclosal la nivelul mucoaselor, mai ales la nivel ocular; nu aplicaţi Diclosal la nivelul unor zone

cu leziuni sau plăgi ale pielii.-dacă apare o erupţie pe piele după aplicarea diclofenacului, întrerupeţi imediat tratamentul;

-nu aplicaţi Diclosal la nivelul unor suprafeţe întinse de piele şi timp îndelungat deoarece nu poate fi exclusă

apariţia reacţiilor adverse generale, cunoscute în cazul formelor orale de diclofenac.

-dacă utilizaţi Diclosal timp îndelungat: trebuie să purtaţi mănuşi când aplicaţi gelul.

Nu aplicaţi Diclosal sub pansament ocluziv.

Diclosal împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi

orice alte medicamente.

Utilizarea împreună cu alte AINS, inclusiv cu diclofenac, poate creşte riscul apariţiei reacţiilor adverse.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

În primele 5 luni de sarcină puteţi să utilizaţi Diclosal numai la recomandarea medicului, dacă este absolut

necesar. Începând din luna a 6-a, nu utilizaţi Diclosal.

Diclofenacul se excretă în cantităţi foarte mici în laptele matern. Trebuie evitată aplicarea pe suprafeţe

întinse de piele, pe perioade îndelungate la femeile care alăptează.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Diclosal nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Diclosal conţine:

Propilenglicolul din compoziţia medicamentului poate determina iritaţie cutanată.

Datorită conţinutului în p-hidroxibenzoat de metil, medicamentul poate provoca reacţii alergice (chiar

întârziate).

3. Cum să utilizaţi Diclosal

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul

dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Diclosal este destinat administrării pe piele.

Adulţi

Diclosal se administrează de 2 - 3 ori pe zi la nivelul zonei afectate. Doza administrată la fiecare aplicare

variază în funcţie de suprafaţa zonei afectate fiind de aproximativ 2 - 4 g gel (o cantitate care variază de la

mărimea unei cireşe la cea a unei nuci) pentru o suprafaţă de aproximativ 400-800 cm².

Pentru a realiza absorbţia gelului efectuaţi un masaj uşor şi prelungit la nivelul zonei dureroase şi/sau

inflamate.

După fiecare aplicare, spălaţi atent mâinile (cu excepţia cazului când gelul este utilizat pentru artroza

localizată la nivelul degetelor).

Diclosal gel poate fi aplicat în asociere cu iontoforeza. Gelul se aplică la polul negativ (catod), pentru a

favoriza penetrarea sa la nivelul pielii.

Cu excepţia unor cazuri strict recomandate, în cazul traumatismelor de ţesuturi moi sau reumatismului

abarticular, gelul nu trebuie utilizat mai mult de 14 zile, iar în cazul durerilor din artrite, pe o perioadă mai

mare de 28 zile.

Dacă după 5 zile de tratament nu observaţi ameliorarea manifestărilor sau acestea se agravează, trebuie să vă

prezentaţi la medic care va reevalua tratamentul.

Copii și adolescenți

Diclosal nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 12 ani, datorită lipsei datelor

privind siguranţa şi eficacitatea.

Dacă utilizaţi mai mult Diclosal decât trebuie:În cazul administrării Diclosal, este puţin probabil să apară supradozaj. Totuşi, în acest caz, suprafaţa pe care

s-a aplicat gelul trebuie spălată cu o cantitate mare de apă. În cazul ingestiei accidentale a unei cantităţi de

gel, cantitatea de diclofenac poate fi suficientă pentru a apărea manifestările unui supradozaj (de exemplu

100 g gel conţin 5000 mg diclofenac sodic); adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau

departamentului de primire urgenţe al celui mai apropiat spital.

Dacă uitaţi să utilizaţi Diclosal

Dacă aţi uitat să aplicaţi o doză, aplicaţi alta, imediat ce v-aţi amintit. Nu aplicaţi o doză dublă pentru a

compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Diclosal

Diclosal se utilizează numai la nevoie. Puteţi opri tratamentul imediat ce vă simţiţi bine.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau

farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Diclosal poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:

Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10

Frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi

Mai puţin frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi

Rare: care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi

Foarte rare: afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi

Cu frecvenţă necunoscută care nu poate fi estimată din datele disponibile

Frecvente: erupţii trecătoare pe piele, eczemă, roşeaţă, dermatită (inclusiv dermatită de contact);

Rare: dermatită buloasă, manifestări alergice pe piele cu mâncărime sau roşeaţă localizată;

Foarte rare: erupţii trecătoare pe piele însoţite de băşici cu puroi, reacţii alergice pe piele, crize de astm

bronşic în special la pacienţii cu alergie la antiinflamatoare nesteroidiene, umflare a feţei, limbii, laringelui,

reacţii de tip anafilactic, reacţii de fotosensibilitate.

Alte reacţii adverse generale frecvente la antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu: digestive şi renale) pot

să apară în caz de absorbţie crescută a diclofenacului sodic prin piele, în următoarele situaţii: cantitate mare

de gel aplicată, suprafaţă largă de aplicare, prezenţă a unor leziuni pe piele, durată lungă a tratamentului şi

utilizare de pansamente ocluzive.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionatǎ în

acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea

includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse

direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul

Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile

adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

5. Cum se păstrează Diclosal

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi Diclosal după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima

zi a lunii respective.A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul

cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea

mediului.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să

aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Diclosal

-Substanţa activă este diclofenacul sodic. Un gram gel conţine diclofenac sodic 50 mg.

-Celelalte componente sunt: hidroxietilceluloză, propilenglicol, etanol 96%, p-hidroxibenzoat de metil (E

218), apă purificată.

Cum arată Diclosal şi conţinutul ambalajului

Diclosal se prezintă sub formă de gel omogen, transparent, neaerat, de culoare slab gălbuie şi miros slab de alcool.Este disponibil în cutii cu un tub din Al a 25 g sau 45 g gel.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

S.C. Slavia Pharm S.R.L.

B-dul Theodor Pallady, nr. 44 C, sector 3, Bucureşti, România

Acest prospect a fost revizuit în iulie 2016. 

Specificatii
CategorieOtc
COD CASW55341001
Impachetare fractiigel
Impachetare intregiNECUNOSCUTA

Media notelor

0,00

Bazat pe 0 recenzii

  • 0%
  • 0%
  • 0%
  • 0%
  • 0%
Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

Recenzia clienților despre produsul
Diclosal 50 mg/g Gel, Slavia Pharm

  • (0)

Bazat pe 0 recenzii
Dati clic aici pentru a introduce o recenzie la acest produs.